Proiect procuror Panait

Blogul unui procuror care n-a fost sa fie.

Archive for the ‘Cogito’ Category

PAUZA

Posted by procurorpanait pe Aprilie 21, 2008

Se pare ca ex-colegii nostri nu sunt deloc multumiti de ceea ce facem noi aici. Ne cauta pe sms (ceea ce presupune ca au derulat o minima investigatie specifica pentru a ne identifica), ne lasa mesaje alarmante, ma rog, aplica intreg „pachetul” de metode de intimidare, asa cum se invata el in vremurile bune. Din motive de siguranta vom lua o scurta pauza vom intarzia putin urmatoarea postare. „”

Posted in Cogito | 5 Comments »

Proiectul Panait

Posted by procurorpanait pe Aprilie 12, 2008

Justitia nu are eroi. Doar un martir, destul de mediatizat in epoca, dar uitat acum si probabil destui alti martiri acoperiti de uitare. Toti cei care incearca din interior sa lupte cu un sistem asfixiant sfarsesc inevitabil prin a fi inghiti, izolati si sfasiati in bucati. Cei care chiar si acum incearca, din pacate au trebuit sa renunte la cel mai important atribut al eroismului: asumarea propriei identitati. Nesupunerea la adapostul anonimatului este o forma mai rafinata a lasitatii. Preferabila desigur comoditatii in masa si refugiului in indiferenta vinovata a unui sistem stramb si inechitabil.

Nici cei care scriu acest blog nu fac exceptie. Nu avem curajul asumarii propriei noastre identitati si vrem sa ne recunoastem slabiciunea. Suntem o echipa de oameni ai sistemului judiciar constienti de limitele si excesele acestuia. Stim ce functioneaza gresit, cunoastem erorile, am fost noi insine partasi la multe din abuzurile lui. Nu suntem insa pregatiti sa devenim martiri. Si nu credm ca societatea mai are nevoie de martiri, ci doar de dezvaluirea adevaratelor stari de lucruri, de critici obiective, de transparenta si buna credinta.

Initiativa noastra este un omagiu adus celui ce a fost procuror Cristian Panait. Este un strigat in intuneric pe care speram sa-l auda si sa-l urmeze cat mai multi. Este un reqviem pentru neuitare. Este un bocet prelung pentru cel care cat a fost in viata nu ne-a inspirat, care insa acum ne aminteste la fiecare pas de fragilitatea carierelor si soliditatea caracterelor.

Invitam pe toti cei care vor sa ni se alature in proiectul Panait sa o faca. Asteptam mesajele, contributiile, sugestiile voastre pe adresa noastra. Asteptam de asemenea sa va alaturati noua si sa deveniti contributori ai acestui blog.

Posted in Cogito | Etichetat: , | 10 Comments »

Despre juramantul religios si instantele vremii

Posted by procurorpanait pe Aprilie 11, 2008

Instantele judecatoresti si justitia pe care o realizeaza ele sunt, aparent, expresia unei societati moderne desprinse sau separate de religie. Aparitia instantelor de judecata ca institutii de sine statatoare, cu functie specializata si bine determinata, coincide cu perioada de secularizare si de despartire, din punct de vedere formal, a statului de biserica. Justitia a ramas a statului, iar morala a bisericii. Cu toate acestea, justitia are inca amintirea si uneori nostalgia radacinilor comune si orice judecator va nazui sa pronunte hotarari care pe langa legale si temeinice sa fie considerate si drepte sau juste, valori ale morale, greu cuantificabile din punct de vedere legal.

Finalitatea justitiei rezulta in chipul cel mai graitor posibil din definitia unui celebru jurisconsult roman, Ulpian (sec. II), care spunea ca dreptul este stiinta a ceea ce este drept si nedrept. Or, pentru a distinge intre ceea ce este drept si nedrept este necesar sa existe o conceptie bine definita despre ceea ce este moral si imoral, bun si rau, permis si nepermis etc, adica in conformitate cu preceptele legii morale naturale. Aceasta este legatura organica care exista intre legea morala si legea juridica, si de care trebuie sa se tina seama cand evaluam sau judecam fapta umana.

Nu despre asta mi-am propus insa sa vorbesc astazi.

Exista o zona extrem de importanta in care credinta religioasa se manifesta si in prezent in cadrul instantelor judecatoresti. Indiferent de ce religie vorbim, aceasta poate influenta intr-un mod pe care am sa vi-l arat calitatea si corectitudinea unor solutii judecatoresti. In aproape toate cauzele solutionate de instantele judecatoresti se audiaza martori. Potrivit legii, martorul este orice persoana care are cunostinta despre acte sau fapte litigioase, savarsite in trecut, cunoscute personal. Importanta martorilor in procesul penal sau civil este indiscutabila. De numarul si calitatea lor depinde in mare masura cat de mult se va apropia adevarul judiciar, stabilit de instanta, de adevarul faptic.

Exista nenumarate cauze in care martorul este proba principala, cheie, uneori singura. In procesele de divort de exemplu, e relativ greu sa dovedesti existenta motivelor de divort, nepotrivirea de caracter, certurile, abuzurile verbale s.a., cu altfel de probe decat cele testimoniale. Procesele penale de asemenea aproape ca nu pot fi concepute fara existenta martorilor care sa relateze nemijlocit judecatorului despre faptele cunoscute personal. De aceea, putem spune ca uneori judecatorul este la mana martorilor in aceeasi masura in care este la dispozitia legii, de calitatea si continutul marturiei lor depinzand in mod direct hotararea pe care o va pronunta.

Legea nu cere insusiri morale deosebite martorilor si nu permite verificarea caracterului lor. Oricine poate fi martor si singura verificare pe care o face judecatorul atunci cand aproba sau respinge audierea unei persoane propuse de partile care se judeca este daca aceasta este relevanta si pertinenta pentru cauza, adica imprejurari total straine de caracterul etic al acesteia.

Tocmai pentru a asigura sinceritatea si acuratetea marturiei codurile de procedura penala si civila impun depunerea juramantului. Practic vorbind, este singura “garantie” pe care justitia si-o ia pentru a se asigura ca persoana audiata va spune sau nu va ocoli adevarul. Este o garantie care apeleaza nu atat la constiinta umana, cat la sentimental lui religios si la frica acestuia de cele sfinte.

Juramantul este unul religios.

Potrivit legii inainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: “Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie.

Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.

Martorului de altă religie decât cea creştină nu va tine, evident, mana pe biblie sau cruce.

Dispozitii speciale exista pentru martorii fara confesiune, liber-cugetatorii, precum si pentru cei care din motive de constiinta sau confesiune nu depun juramantul religios. Din practica rezulta insa ca in cvasi-totalitatea situatiilor se jura cu mana dreapta pe biblie, rostindu-se formula sacramentala care face referire la Dumnezeu.

Am gasit pe internet parerile unor oameni care, spuneau ei, au depus marturie in instante. Citez doar cateva din ele, cu scuzele de rigoare pentru limbajul frust pe care l-am preluat nemodificat :

“am fost zilele astea pe la judecatorie intr-un proces si am depus marturie. ei bine, cum le zic alora ca juramantul pe biblia lor pentru mine n-are mare valoare si ca mai degraba ma impresioneaza textul legii cu marturia mincinoasa? mai pot fi considerat un martor onest in conditiile in care nu pun mare valoare pe acel juramant? “

“Io am jurat pe biblie… si nu am facut cum am jurat, deocamdata nu as putea spune ca mi-a mers rau, nici bine, da n-am murit inca. Oricum mi se pare destul de penala faza asta cu juratul pe biblie… totusi am auzit de tot felul de blesteme, or fi n-or fi adevarate? Nu neaparat legate de juratul pe biblie, ci pe faptul ca anumiti pochi pot sa te blesteme, pai ori zic cuvantul lui Dumnezeu ori se tin de “vraji”?”

“cine te poate controla mah daca ai mintit sau nu. Decat de popi mai degraba ma tem de ala contra cui am mintit, ca ala ma ciomageste mai abitir. Am stat holbat cu ochii la jude’ cand am repetat dupa el, de a crezut ca-s vreun sfantuletz ceva”

“da, numai ca juratul pe biblie in mileniul 3 ca metoda oficiala la nivel de stat, ne arata stadiu de indobitocire a populatiei. juramintul pe biblie nu este decit un ridicol “daca nu spui adevarul, o sa te bata dzeu” mi se pare fascinant ca detectorul de minciuni nu este admis in instanta fiindca prezinta erori, iar metoda juratului pe biblie este admisa bine mersi.”

“metoda juratului pe Biblie este de genul : hai ca nu strica sa o avem si pe asta.”

Sanctiunea pentru incalcarea juramantului este una penala, fiind savarsita infractiunea de marturie mincinoasa. Cu toate acestea, statisticile arata fie ca in instante se minte putin, ceea ce pare a nu fi adevarat avand in vedere nenumaratele cazuri de contra-marturii sau chiar de intoarcere a propriilor marturii cu 180%, fie mai degraba ca ca acestea sunt greu de depistat, sunt tolerate ori sunt ignorate.

Indiferent cum ar fi, cred ca societatea nu-si poate permite sa nu desfasoare o actiune de constientizare si de responsabilizare a celor ce urmeaza sa depuna marturie. Cred ca aceasta poate fi o misiune pe care Biserica ar putea sa si-o asume. Puterea moralizatoare a bisericii, aptitudinea de a modela constiintele si de a intari credintele pot intr-un mod cat se poate de concret sa serveasca comunitatii pentru realizarea unor acte de justitie cat mai corecte.

Juramantul, astfel cum este cerut in instanta, presupune credinta religioasa si de aceea nu are sens pentru omul ne-religios. Intr-o societate atee, juramantul este de neconceput. Obligatia depunerii jurmantului nu este inscrisa in codurile noastre de procedura ca urmare a unor ramasite din trecut, ci fiindca legiutorul are si in prezent convingerea ca societatea romaneasca este una religioasa iar apelul la Dumnezeu joaca un rol primordial in ordinea de valori individuala a cetatenilor.

A face un jurământ înseamnă a invoca numele lui Dumnezeu, luându-l drept martor şi garant că ceea ce se spune şi se promite este adevărat. Rolul acestuia in evolutia unui proces si in convingerea judecatorului nu trebuie subestimat. Tocmai de aceea cred ca societatea romaneasca si mai ales comunitatile locale trebuie sa reflecteze mai mult asupra continutului religios al juramantului si asupra valorii lui in fata lui Dumnezeu. Acest lucru se poate realiza prin biserici, prin intermediul predicilor si al preotilor, precum si prin intermediul unor dezbateri si a altor actiuni publice. Important este ca subiectul sa fie abordat cu deschidere.

Posted in Cogito | Etichetat: , , | Leave a Comment »