Proiect procuror Panait

Blogul unui procuror care n-a fost sa fie.

Interceptarile telefonice intre procedura si arbitrariu

Posted by procurorpanait pe Aprilie 23, 2008

Urmarim cu ingrijorare modul cum se reflecta in presa incercarile de modificare a codului de procedura penala in ce priveste interceptarile convorbirilor telefonice, a inregistrarilor in mediu ambiental, localizarii sau urmaririi prin GPS ori prin alte mijloace de supravghere. Ceea ce ne frapeaza este pe de o parte amatorismul discutiilor purtate in comisia juridica a Camerei Deputatilor, iar pe de alta parte furia cu care reprezentanti ai societatii civile sustin solutii legislative menite sa afecteze direct drepturi si libertati a cetatenilor. Acest lucru denota ca de fapt asistam iarasi la o polarizare si politizare a unor discutii care trebuiau sa aiba un caracter pur tehnic.

Incerc o introducere pe intelesul oricui in tema.

In momentul de fata interceptarea convorbirilor telefonice este reglementata intr-o sectiune distincta a codului de procedura penala, in cadrul capitolului II, intitulat Mijlocele de proba. Articolele propriu-zise care permit autorizarea unor interceptari nu fac in mod direct referire la momentul in care acestea pot fi solicitate, respectiv aprobate de instanta. In practica curenta, cerererile de autorizare a interceptarilor sunt facute dupa inceperea in rem a urmaririi penale, tocmai in vederea documentarii activitatii presupus infractionale. In momentul de fata, atunci cand organele de ancheta au indicii cu privire la savarsirea unor infractiuni au doua posibilitati la indemana: daca cunosc identitatea persoanei banuite de savarsirea faptei incep urmarirea penala impotriva acelei persoane, care dobandeste calitatea de invinuit, iar daca nu au indici cu privire la identitatea faptuitorilor incep urmarirea penala in rem, tocmai in vederea identificarii participantilor la activitatea infractionala. Odata inceputa urmarirea penala avem din punct de evedere formal un proces penal, care nu se poate desfasura decat dupa reguli extrem de stricte, tocmai pentru a evita orice arbitrariu. Pentru activitatea organului de urmarire penala anterioara inceperii urmaririi penale nu exista un cadru legal similar, neexistand de pilda dreptul la aparare, dreptul de a fi citat, dreptul de a propune probe, ori obligatiile corelative ale anchetatorului.

Ei bine, miza discutiilor actuale este stabilirea momentului in care se poate dispune ascultarea convorbirilor telefonice ale unui cetatean oarecare

Este nevoie sau nu sa avem inceput procesul penal pentru asta?

 Daca spunem ca nu, inseamna ca oricare dintre noi poate fi ascultat la simpla dorinta a unui procuror, indiferent daca datele si informatiile detinute de acesta nu justifica din punct de vedere formal masura procesuala mult mai putin grava a inceperii urmaririi penale. Pe de alta parte, potrivit legii (art 200 cpp) urmarirea penala este necesara tocmai pentru „strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si stabilirea raspunderii acestora”, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata„. Urmarirea penala este necesara deci tocmai pentru a strange probele in vederea documentarii savarasirii unei infractiuni, acestea neputand fi obtinute decat in acest cadru si niciodata in afara lui. Daca inregistrarile nu sunt facute in vederea obtinerii de probe in procesul penal, atunci pentru ce sunt facute?

Iata de ce intrega discutie este de fapt un fals, iar atunci cand Kovesi face afirmatii prapastioase in legatura cu ce rai ai infractorilor pregatesc deputatii („transformam tara intr-un off-shore al infractorilor”) de fapt induce cu buna stiinta populatia in eroare, urmarind pe ascuns recunoasterea unui discretionarism absolut pentru procurorii din subordinea sa. In statul politienesc oricine poate fi ascultat oricand. In statul de drept limitarea dreptului la viata privata (art 8 din Conventia europena)  este posibila, insa doar cu asigurarea a suficiente garantii impotriva oricarui arbitrariu.

Desigur, surprinde tacerea vinovata a ong-urilor care au ca scop apararea drepturilor omului, a celor care teoretic lupta pentru promovarea libertatilor fundamentale, a asociatiilor de judecatori, a profesionistilor dreptului… Dar, de fapt,  ce mai e surprinzator in tarisoara noastra?

 

Anunțuri

9 răspunsuri to “Interceptarile telefonice intre procedura si arbitrariu”

  1. Hmmm, Hmmm eu am o alta parere: din dispozitiile cuprinse in art 5 pct3, art 30 al.3 si mai ales 50 alin 1 din Conventia ONU impotriva coruptiei din 2003, precum si din art 23 alin.1 din Conventia penala privind coruptia din 1999 rezulta ca statele trebuie sa isi adapteze legislatia la tehnici speciale de investigatie. Personal, nu vad cum ar putea verificata o informatie privind coruptia sau crima organizata altfel decat prin interceptari audio si video. Cele stranse vor fi indicii, desigur, care vor orienta organele de urmarire penala spre strangerea de probe. Este ilar sa ceri ca interceptarile sa se faca numai dupa inceperea urmaririi penale, pt ca in Romania CC a stabilit ca invinuitul are aceleasi dr ca si inculpatul, deci inclusiv dr la a fi informat despre invinuire. Logic, daca dupa inceperea up instiintezi despre aceasta pe invinuit, acesta va avea gria ce spune si ce face.
    Eu cred ca singura garantie a legalitatii si oportunitatii interceptarii tr sa fie autorizarea de la judecator.

  2. Cred ca introducem intentionat un argument emotional intr-o dezbatere pe care o intentionam strict stiintifica. Cei ce citesc acest material trebuie sa inteleaga ca, din punctul de vedere al discutiei de fata, exista doua categorii distincte de infractiuni: cele care au legatura intr-un fel sau altul cu siguranta nationala (spionaj, complot, terorism, amenintare cu bomba s.a.) si asa zisele infractiuni de drept comun (toate celelalte). Interferenta statului cu drepturile cetatenesti (inclusiv la viata privata sau secretul corespondentei)este altfel justificata din punct de vedere al legitimitatii in cazul primei categorii de infractiuni decat in cazul celorlalte.Insa in nici un caz nu trebuie sa le ametim si sa coboram standardele comune de protectie la nivelul celor acceptate pentru infractiunile cele mai grave posibil.
    Cele doua acte normative internationale sunt mereu aduse in discutie cam fara a fi citite din pacate. Nu este adevarat ca acestea obliga vreun stat sa liberalizeze regimul interceptarilor si inregistrarilor si mai ales sa-l scoata in afara garantiilor exprese solictate de Conventia europeana a drepturilor omului si a jurisprudentei adiacente.
    De ex., art 23 alin 1 din Conventia penala privind coruptia are urmatorul continut:
    „Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri, inclusiv cele care permit utilizarea tehnicilor de investigaţie speciale conform legislaţiei naţionale, care se dovedesc necesare pentru a facilita strângerea de probe referitoare la infracţiunile stabilite în temeiul art. 2-14 şi pentru a-i permite să identifice, să cerceteze, să blocheze şi să sechestreze instrumentele şi produsele corupţiei sau bunurile a căror valoare corespunde acestor produse, susceptibile să constituie obiectul măsurilor stabilite la paragraful 3 al art. 19.”
    Dupa cum vedeti, este vorba despre o recomandare cu tiltu cat se poate de general dar care chiar si asa face in mod expres referire la organizarea respectivelor mijloce speciale de investigatie in cadrul legal specific al statului membru, care la randul lui trebuie sa respecte toate rigorile unui stat democratic, cladit pe domnia legii, inviolabilitatea si protectia drepturilor cetatenesti.

  3. cristian said

    de acord cu panait. din ce in ce mai des, cu scuza luptei impotriva fenomenului infractional, se incalca drepturi fundamentale. interceptarile tind sa devina regula, nu exceptia, iar de cele mai multe ori sunt facute la plesneala, poate „sare” infractiunea. preferinta pentru interceptari ascunde de fapt neputinta si lipsa de profesionalism. in acest caz nu cred ca e valabil principiul scopul scuza mijloacele.

  4. dunareanu said

    Personal nu cred ca va mai fi posibilă tragerea la raspundere a infractorilor daca se adopta noile prevederi in materie penala. Se tot invoca lupta impotriva coruptiei dar se dau reglementari care fac imposibila prinderea infractorilor. Se uita un lucru ca marea majoritate (ma refer ca procent dintre infractorii prinsi)a infractorilor nu sunt parlamentarii sau prietenii acestora. Cand o sa iesiti pe strada si nu veti mai avea nici o siguranta ca va veti mai intoarce acasa sau cand o sa va gasiti domiciliul jefuit atunci toti cei care invocati, cand nu e cazul, respectarea drepturilor omului veti realiza ca ati gresit.

  5. Intr-o dezbatere asezata, lipsita de fanatism politic, acesta ar fi un argument valabil. Intotdeauna va fi nevoie de mai multa siguranta. Problema este una de dozaj si echilibru. Cat de departe acceptam sa mergem pentru a ni se garanta siguranta personala si colectiva? Aceasta este de fapt adevarata problema. Statele totalitare au oferit un raspuns acestei intrebari, spunand ca se poate merge oricat de departe, chiar pana la stergerea cu totul a libertatilor individuale. Chestiunea este in plina dezbatere in SUA post-septembrie, precum si in Europa. Noi insa ne punem problema excesiv de schematic,impartind lumea in infractori (si de regula e vorba de cei care nu ne convin dpdv politic) si impecabili etic. Teoretic putem imagina o societate in care siguranta sa fie totala. Daca fiecare individ ar fi inchis si separat de ceilalti, absolut toate crimele ar fi preintampinate. Insa merita platit un astfel de pret?

  6. dunareanu said

    Am in vedere criminalii, violatorii de copii de cateva luni uneori, talharii la drumul mare şi nu neaparat pe infractorii economici. Multi din acestia dupa ce ies liberati conditionat comit alte omoruri. La noi s-a ajuns la situaţia aberanta ca invocandu-se drepturile omului in exces sa se dea reglementari pentru infractorii economici si care profita si celorlalti. Nimeni, nici in afara, nu pune problema victimei. Faptul ca cineva poate sa fie ascultat, cu autorizarea unui judecator(atunci cand sunt indicii cu privire la pregatirea sau comiterea unei infractiuni), nu cred ca aduce vreo incalcare a drepturilor omului. La noi se lupta impotriva coruptiei nu şi impotriva coruptilor.

  7. sergiu-leon rus said

    Chestiunea care trebuie avuta in vedere la noi mai mult decat altundeva. Fiat justitia et pereat mundus, la noi maxima trebuie sa fie avuta in vedere mai mult ca oriunde altundeva.
    Cu privire la chestiunea generala amenintari/libertati, o hotarare interesanta se gaseste aici: http://i.a.cnn.net/cnn/2006/images/08/17/nsa.lawsuit.pdf.
    Ce avem noi special fata de altii? Inclinatia romanului spre calea ocolita, spre barfa si satfisfactie pentru raul altuia. Astea au dus la o politie politica atat de dezvoltata in toate regimurile. Un roman care are ceva de rezolvat, in medie si in general, in loc sa faca cerere formala organului competent, da un telefon pilei lui de acolo. Circuitul asta paralel de telefoane este tocmai mafia institutionala din justitie, care e o mafie de mod de comportament, de corectitudine politica. Asta e rau, nu asculta, va spun eu, nu e bun pentru posturi de conducere, haideti sa-i trantim examenul.
    Orice putere suplimentara conferita parchetului trebui sa fie insotita de mijloace de garantare a utilizarii ei legale si corecte. Exista asa ceva la noi? Nici vorba, intr-o tara in care iei o procuroare de judecatorie, o pui sefa la un diicot teritorial si apoi procuror general, si in care oricum suntem ascultati la negru o multime dintre noi.

  8. Gheorghiu said

    Mi se pare ca este o falsa problema. Interceptarile au inceput sa constituie o mare problema dupa consumarea episodului Patriciu. Daca bine imi amintesc, o gramada de asa zis oameni politici au semnat o initiativa legislativa de a trece procedurile de ascultare din competenta S.R.I. in competenta unui organism ce trebuia sa fie subordonat Parlamentului. Autoritatea de Interceptare trebuia sa aiba sefi numiti de catre Parlament. O mare tampenie ! Cert este ca initiatorii proiectului de lege erau fie apropiati ai inculpatului Patriciu, fie ai inculpatului Nastase. In concluzie, toata problema este falsa. In acest context se poate pune intrebarea: cui ii este frica de intreceptarile telefonice ? Daca nu ai nimic de ascuns cu siguranta, nu ai de ce te teme. Parca dl. Morar spunea la o emisiune tlevizata ca 95% din materiale sunt inutile, ceea ce a starnit mari comentarii si proteste. Interceptarile iti pot indica eventual calea de urmat indreptandu-ti pasii anchetei catre directia necesara. Este stiut ca oamenii de afaceri folosesc cartele Prepay, care dupa utilizare sunt inlocuite cu altele cumparate de la tutungeria din coltul strazii. Asa ca se pune intrebarea cui ii este frica de interceptari si cui foloseste invocarea drepturilor omului. Care drepturi se aplica in tara noastra numai unor categorii de oameni:hommo erectus, adica reprezentantii clasei politice.

  9. Buna Ziua, Domnilor!

    Nu m-am abtinut sa nu postez un comentariu, cu atat mai mult cu cat am un caz concret de intercepari telefonice ilegale. „Operatiunea” – ilara, dealtminteri – se desfasoara, perpetuum, asupra celor doua telefoane ale mele. Concret, va voi povesti ceva foarte interesant (si nu este telenovela!):

    1. Imediat dupa ce am dezvaluit, intr-un ziar local,ca adjunctul sefului de la Biroul de crima Organizata din Dolj (comisarul Octavian Stanciu), la randul sau mare sef la Serviciul Antidrog din cadrul aceluiasi BCCOA, detine, bine-mersi, o ditamai retea de prostitutie in Italia (intr-o zona din Milano pe care s-a batut aprig cu mai multi interlopi autohtoni, reusind sa se impuna abia anul trecut), dupa ce, femeie cu minte creata ce sunt, am dus dovezile care il incriminau indubitabil pe nenea politistu’ direct pe masa blegului de la Interne (la David ma refer), care, evident, mi-a raspuns ca „nu are competenta sa il demita pentru abaterea disciplinara (asta nu stie, se pare, ca asta e infractiune grava, nu abatere)”, in fine, dupa demersurile mele nefinalizate (din cauza de coruptie si prostie la varf), ma pomenesc ca ambele telefoane ale mele o iau razna. Mai exact, daca sunam sau eram sunata, nu auzeam niciodata ce mi se spune, din cauza unui ecou ingrozitor si a unor pocnituri care imi sfredeleau urechile, iar mesajele telefonice fie nu mai ajungeau la destinatar, fie nu-mi erau niciodate remise. Primul gand al meu a fost acela ca sunt paranoica (in ciuda faptului ca ma cred, totusi, un om cerebral). In fine, m-am facut ca ploua si… mi-am schimbat numerele de telefoane.

    2. Apoi, fiind totusi ziarist de investigatii – si inca unul care scrie fara greturi despre sistemul asta de doi lei – descopar ca seful DIICOT (din acelasi judet) se da in barci cu un mare evazionist al tarii (ii filmez pe amandoi intr-o locatie in care primul primea ceva care se numeste MITA de la cel de-al doilea, va asigur ca era vb de bani, nu de carnati). A doua zi (ca, evident, am scris, macar daca tot nu-i aresteaza nimeni pe astia, sa imi fac datoria fata de tara si sa-i prezint in toata splendoarea lor…), ce credeti ca mi se intampla? Mi se „imbolnavesc” telefoanele. Iar! Din nou! Si… nu se mai fac bine. Ok, zic, nu-s paranoica, nesimtitii (scuze pt limbajul ne-academic, dar m-apuca nervii cand imi aduc aminte!)imi asculta telefoanele.

    3. Hotarasc sa iau taurul de coarne, dar nu inainte de a cere sfatul unei surse (ca mai am si eu surse…), intamplator sau nu, un tip dintr-un anumit serviciu. Omul zice asa: „Nu te certi cu ei, pana nu demonstrezi ca intr-adevar iti asculta telefoanele!”. „Si cum demonstrez asta?”, imi exprim eu nedumerirea. „Simplu, uite asa!”. A fost momentul in care omul mi-a luat ambele telefoane, pe care a format un numar. Un simplu nr., care este… 08. O sa ziceti: „Asa, si?”. iar eu va explic mai departe: daca, de exemplu, un telefon este „curat”, formarea numarului respectiv conduce la aparitia, pe acel tel, a urmatoarelor cuvinte „nr. nealocat”, iar daca este un telefon ascultat, cum sunt ale mele, o sa aveti surpriza sa constatati ca va raspunde… 112. Concluzia: interceptarea e facuta de STS. De ce face conexiune cu 112? Simplu: pt ca persoana monitorizata sa fie si localizata…

    4. Ma duc, furioasa, peste indivizii din STS (am acreditare). Si ii intreb asa: „Cine este procurorul care a cerut si judecatorul care a dat avizul de interceptare al telefoanelor mele? ca sa le manc capul si ficatul, ca eu nu sunt infractor, sa ma ascultati voi pe mine, nesimtitilor!”. Initial au negat, bine-inteles, dar, cand le-am facut proba pe care v-am narat-o mai sus, au amutit. Si a inceput distractia: „Domisoara, sa vedeti, va rugam, nu va enervati, noi… de fapt noi facem asta pentru… pentru siguranta dvs…”. „Lasati-ma, dom’ne, cu siguranta mea, ca de siguranta mea ma ocup personal, n-am nevoie de ajutoare de astea care-mi intra cu picioarele in viata!”. raspunsul venit imediat m-a dat pe spate: „Noi consideram ca sunteti un pericol cu risc ridicat si, va place sau nu, va monitorizam in continuare”. Punct!

    Concluzia:
    Cine plateste interceptarile mele, ale unui umil jurnalist, stiut fiind faptul ca aceste intercepatari costa foarte mult? Se platesc din bugetul statului – si asa jumulit ca vai de el! – carevasazica, din buzunarul meu si al Dvs, domnilor. Si al tuturor romanilor.
    PS. va rog, formati si Dvs, spre edificare, 08, si sunati. Succes, sper sa nu fiti in situatia mea, desi…

    Cu stima,
    Simona Fica
    reporter de investigatii ZIARUL
    repoter special INWANET PRESS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: