Daca se intocmeste un dosar cu vicii, si acuzatul e facut scapat cei implicati, procurori si judecatori se pot alege si cu o “recunostinta” substantiala din aprtea acuzatului, pe cand in caz contrar venitul e la nivelul salariului si se expun si la riscuri.
Ce interes au polticienii corupti sa schimbe sistemul, cand ei ar putea devenii clientii sistemului?

E o ficţiune ce a murit în doi ani dimpreună cu toate iluziile : oameni hotărâţi, lucruri spuse pe nume etc. Au rezistat doar comoditatea şi securitatea personală.

Majoritatea comentariilor sunt de bun simt – sper sa nu (mai) apara (si) frustrati pe acest blog… !

Astept si alte subiecte … ! Voi reveni – cu placere !

Ca un Icar

Strig! Urlu.. Trupul meu ostenit, ființa mea nevolnică, se zbate necontenit, ca într-un vis urât. Mâinile și picioarele mi-au înțepenit sub imperiul unei forțe absurde, nemaivoind să asculte.Nu-mi pot dezlipi buzele ca să spun, pleoapele au cazut, grele, albe, ca un omăt pe mormânt.
Știu cine sunt, știu unde mă aflu și mai ales, știu de când.Sunt eu, același om care ieri își bea cafeaua de dimineață, meditând la imposibilitatea acestei cumplite situații, plângându-mi de milă în gând și cu voce tare, spunându-mi că totul s-a terminat, că nimic nu putea fi mai rău.Doamne, cât mă înșelam..Iată-mă acum gol, palid, zdrobit, zăcând pe masa aceasta rece.Deasupra cadavrului meu,dupa mai multe ore în care m-au examinat ca pe un obiect devenit deodată nefolositor, cineva a aruncat la plecare o pânză gri pe care o cunosc.Obisnuiesc să acopere cu ea morții.
Încă îl văd în fața ochilor.Nemernicul care m-a ucis era scund ,slab, cu mustața abia mijind, ironic.Un copil frumos, al cărui suflet a fost furat cu mult timp în urmă de marea mizerie a vieții.Însuși diavolul.Triumful răului asupra unei lumi din care până de curând făceam încă parte. Nu însemnam pentru el mai mult decât o pietricică.Probabil nu eram primul.Poate nici ultimul.Umbra morții pe care o aducea sub haină m-a imbrățișat deodată, izvorând parcă din el, dinăuntru, ca un foc mocnit și năprasnic.Mă paraliza.N-au fost decât câteva secunde, dupa care am simțit golul.Pluteam într-o imponderabilitate senină, ca un Icar.Aerul rece, disperarea și panica m-au facut să-mi pierd subit constiinta .M-am trezit izbit de pamant.Duritatea țărânei peste care m-am prăvălit am simțit-o până în măduvă.În scurt timp, durerea mi-a luat mințile.S-a facut liniste.Mi se parea că văd lume adunată în jur..Ucigasul meu mă veghea la căpătâi,invizibil, impasibil, calm si nepăsător, în timp ce Eleni suspina..își răsfira părul cu degetele.Îngerul meu păzitor, draga mea pierdută..Cât aș fi vrut s-o alin..
A mai rămas, cred, o singură întrebare fără răspuns-DE CE.Mă gândeam și eu la întrebarea asta, plin de furie și restriște, căutând deznădăjduit un răspuns, în timp ce-mi vedeam cunoscuții perindându-se pe la căpătâiul meu, studiindu-mă, ferindu-și privirea cu dispreț, tristețe,dezamăgire și teamă.Cei care mă plăcuseră cândva nici n-au venit, preferând să nu vadă stigmatul de temut al acelui barbat despre care hotărâsera atât de ușor, atât de urât, că nu era nimic mai mult decat un sinucigaș.Unul demn ce-i drept, ba chiar un erou, spuneau .Singurul erou pe care-l acceptau -eroul mort, eroul cazut, comod, inofensiv.Atât de puternic am fost în așa zisa mea alegere, însă atât de absurd devenisem plecând.
Cei mai destoinici dintre colegii mei s-au gândit să-mi facă un control la cap, chiar și așa, mort, ca să-și poată oferi o explicație, lor și lumii .Psihologi și psihiatri celebri mi-au creionat repede portretul debil. N-a fost nimic nelalocul lui în toată situația asta, nu m-a deranjat nimeni, nu m-a supărat nimeni.Nu m-a omorât nimeni. Să înceteze conspirațiile. Eram pur și simplu nebun.
Mă regăsesc în noaptea aceasta atât de neputincios..Sunt usor, mai liber ca păsările cerului, zbor alături de porumbeii pe care-i hrăneam cu grâu din mansardă,dar nu pot să-mi mișc un deget ca să alung afurisita aceasta de muscă ce mi s-a așezat pe frunte. Iată, în stânga mea odihneste o femeie a cărei copil a murit înainte de a se naște.S-a dus după el, sperând să nu-l piardă, a ajuns insă la fel de singură ca și mine. S-a asezat într-un colț, în întuneric, plângând lângă propriul trup.Îi știu durerea.Îi cunosc lacrimile, regret că nu-i pot vorbi.
In dreapta e un batran.El nu are pe nimeni să-l plângă.I se vede inima prin tăietura din piept, dar nu-i pasă.Se plimbă de ici colo, rugându-se mereu.Înconjoară camera la nimereală, trecând prin mobila de metal, prin pereți, sporovăind fără pauză, ca un apucat.Se oprește lângă mine, fixându-mă cu ochi blânzi,de o înțelepciune stranie.”Nu te uita înapoi”, îmi spune.”Nu te uita înapoi, auzi? Nimic nu va mai fi la fel.” Sper…S-a făcut dimineață,străzile Bucureștiului sunt încă pustii.
Liniștea asta îmi aduce aminte de tine, un vis de demult.Zâmbeai, cochetă, în timp ce eu vâsleam.Marea, pe care o cunoșteam amândoi prima oară, ne era leagăn.Ieșisem în larg să vedem răsăritul.Râdeai, frumoasă și senină, ca o zeiță cu umărul dezgolit în bluza ta înflorată, coborâtă dintr-un basorelief fantastic.Ce mult timp a trecut de atunci și cât am rătăcit.
Stau singur, iubita mea, singur printre morți, dar știi..sunt totuși mai viu ca oricând..

(K.I.,2007)

Pentru ca duhul dumneavoastra bantuie mai departe justitia romaneasca, suntem hotarati ca memoria gestului dumneavoastra sa insemne ceva pentru coltul de lume in care traim. O promisiune pentru intrarea in posteritate.

Va rog mult sa ma contactati pe adresa de mail.

Multumesc.

Pentru ca duhul dumneavoastra bantuie mai departe justitia romaneasca, suntem hotarati ca memoria gestului dumneavoastra sa insemne ceva pentru coltul de lume in care traim. O promisiune pentru intrarea in posteritare.

Va rog mult sa ma contactati pe adresa de mail.

Multumesc.